fbpx

Victorie categorică cu Chindia

Academica Clinceni a obținut o victorie categorică la Ploiești, în etapa 18 a Ligii I. Echipa noastră a învins pe Chindia Târgoviște cu 5-2. Academica a primit gol chiar în startul jocului, la fel cum s-a întâmplat în partida tur, disputată la Voluntari. De acastă dată scorul a fost deschis de Cherchez. Era doar minutul 3. Similitudinile cu meciul de la începutul sezonului au continuat. Academica a preluat conducerea după două goluri marcate de Alexandru Buziuc și George Merloi. Buziuc a egalat după o combinație cu Jakub Vojtus și un șut puternic din mijlocul careului, iar Merloi după ce același Vojtus l-a găsit cu o pasă excelentă printre fundașii adverși.

George Merloi – Man of the Match

George Merloi a înscris încă o dată cu un șut spectaculos, care a trimis mingea la vinclu, după o combinație cu Adrian Șut. Astfel, în minutul 39, Academica Clinceni conducea cu 3-1. Avantajul de două goluri nu a durat mult. Vadim Rață a redus din diferență în minutul 41.
În repriza secundă Academica Clinceni a reușit să se desprindă. Merloi a realizat hattrick-ul în minutul 55, pentru ca Jakub Vojstus să stabilească scorul final în minutul 70.

Mi-am dorit să facem un meci bun, să câștigăm. Faptul că am reușit hattrick-ul este un bonus. Le mulțumesc colegilor, pentru că fără ei nu aș fi reușit să realizez astaGeorge Merloi, mijlocaș Academica Clinceni

Am marcat multe goluri. Am avut un jucător, pe Merloi, în mare formă. Cred că toată echipa s-a dăruit. Am pus piciorul la minge. Am crezut foarte mult în această victorie. Am primit gol repede, dar am arătat că suntem o echipă, un grup unit și am reușit să revenim. Nu multe echipe reușesc asta, când primesc gol în primele minute. Dar noi suntem un grup adevărat și îi felicit pe băiețiGabriel Matei, fundaș Academica Clinceni

Ne-am descătușat în meciul acesta. Și în tur am marcat de trei ori împotriva lor. Și cu Iași și cu Dinamo am avut multe ocazii, dar acum am reușit să fructificăm mai multe șanse. În continuare, noi trebuie să ne facem jocul pentru că și meciurile trecute am jucat destul de bine, dar nu am reușit să câștigămAlexandru Buziuc, atacant Academica Clinceni

Mă bucur că s-a pus în practică ceea ce am lucrat toată săptămâna. Îi felicit pe jucători pentru că dau dovadă de caracter, pentru atitudinea pe care o au. Sunt niște jucători buni, un grup unit. Le-am spus să aibă încredere în ei, pentru că pot avea rezultate bune. Acum au arătat astaIlie Poenaru, antrenor Academica Clinceni

Pentru Academica Clinceni urmează partida cu Hermannstadt, miercuri, de la ora 14, pe Clinceni Arena. Biletele se găsesc aici http://academica-clinceni.ro/bilete și la casele de bilete în ziua meciului, începând cu ora 9. Prețul biletelor este 15 lei la Tribuna 1 și 10 lei la Tribuna 2.

Leave a Reply