fbpx

Ultimul meci din campionat

Academica Clinceni se află în faţa ultimului meci din campionat. Jucăm cu Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, miercuri, 5 august, de la ora 17. Am trecut peste un sezon lung, cel mai lung din istorie. Suntem la finalul unei ediţii în care ne-am prezentat bine, spunem noi. La nivel de spectacol fotbalistic lăsăm fanii fotbalului să decidă. Dar dacă spectacolul fotbalistic se rezumă la numărul de goluri marcate într-un meci, atunci nu stăm chiar rău. În partidele în care a fost implicată echipa noastră s-au marcat 111 goluri. Aşa că spectatorii neutri pot fi mulţumiţi. Au văzut multe goluri. Doar în meciurile în care a fost implicată Viitorul s-a înscris de mai multe ori – 113. Diferenţa este că formaţia de la malul mării are golaveraj 68-45 în 39 de jocuri, în timp ce Academica Clinceni 44-67 în 39 de meciuri.

Jucătorii noştri nu s-au speriat de niciun adversar. S-au luptat cu oricine. Nu s-au baricadat în propriul careu, ci au încercat să răpună apărările adverse. De ce cele mai multe ori nu au reuşit. Dar a ieşit spectacol pe teren. Dovadă statistica de mai sus. Această determinare a întregul colectiv a dus la o perfromanţă puţin credibilă la începutul sezonului.

A fost un campionat lung, obositor. Cu echipe foarte bune. Am reuşit totuşi rezultate remarcabile. Jucătorii merită tot respectul. Şi-au făcut treaba extraordinar în condiţiile date. Nu mai vorbim şi de perioada prin care trece toată România şi nu numai. Au suferit mult, probleme financiare, accidentări, pauza forţată de pandemie, dar au arătat că au un caracter puternic. Şi atunci când munceşti cu seriozitate, ai atitudine şi dorinţa de a face performanţă eşti răsplătit. Ei merită din plin toate felicitărileIlie Poenaru, antrenor Academica Clinceni

Istoria ne-o scriem singuri

Au fost multe momente tensionte. Dar Ilie Poenaru, alături de un staff-ul dedicat, a reuşit să gestioneze situaţiile mai puţin plăcute. Iar după lupta cu tradiţia din Liga 2, acum Academica Clinceni a reuşit să rămână în picioare şi după duelurile cu echipele din elita fotbalului românesc.

Suntem un club mic, care reprezintă o comunitate mică. Ne-am mobilizat foarte bine şi am demonstrat că promovarea în prima ligă nu a fost întâmplătoare. Suntem o echipă bună. Sper ca şi în campionatul viitorul să ne ridicăm la nivelul competiţiei şi, de ce nu, să reuşim să depăşim rezultatele din acest sezon. Vreau să felicit să mulţumesc şi staff-ului meu pentru tot. Avem o echipă fără nume sonore. Dar prin organizare, muncă şi un grup puternic am reuşit. Şi mai mult am reuşit să contribuim şi la bugetul clubului. Am arătat încă o dată că nu este obligatoriu să ai tradiţie sau un oraş mare în spateIlie Poenaru, antrenor Academica Clinceni.

Vom încheia campionatul la Sfântu Gheorghe, împotriva echipei Sepsi OSK. Nu avem amintiri plăcute. La ultima deplasare, din cauza condiţiilor meteo, partida a fost reprogramată. Apoi, când vremea nu a mai fost potrivinică, adversarul s-a dovedit a fi prea puternic. Am pierdut cu 4-0, la capătul unui meci în care am felicitat gazdele pentru prestaţie. În schimb am reuşit să ne impunem, acasă, cu 1-0, acum o lună.

Urmează un meci greu. Sepsi vine după o victorie cu 3-0, la Viitorul. Au demonstrat că pot face partide bune indiferent de numele adversarului. Jucătorii mei sunt puţin afectaţi de toate discuţiile din jurul finalizării acestei ediţii de campionat. Dar cred ca am reuşit să-i capacitez şi să-i fac să fie cu gândul la meci. Vrem să lăsăm o impresie bună la finalIlie Poenaru, antrenor Academica Clinceni

Leave a Reply