fbpx

Serie de coşmar pentru Academica Clinceni

Academica Clinceni trece prin momente foarte grele în campionat. Nu am reuşit să strângem niciun punct în cinci etape. Am avut speranţa şi dorinţa să reuşim primul punct în partida cu FC Voluntari. Nu a fost să fie. Deşi Academica Clinceni a dominat prima parte, rezultatul la pauză a fost 0-0. Gazdele au înscris, în minutul 47, singurul gol al meciului, la prima şi singura neatenţie din defensiva echipei noastre. Nici norocul nu a mai fost de partea noastră. Moulin a centrat perfect în careu pentru Cascini, însă mingea trimisă cu capul de argentinian a lovit bara şi apoi a fost respinsă de fundaşii echipei adverse.

Meci de meci luăm gol. Este o lipsă de organizare. Am pierdut din două cornere, au avut două ocazii. Ne-am trezit în repriza a doua cu 1-0 şi am tot alergat după egalare. Am avut şi noi ocazii, am avut bară, am avut şi peste poartă. N-a vrut să intre astăziRăzvan Patriche, fundaş Academica Clinceni.

Pentru Academica Clinceni urmează meciul cu Chindia Târgovişte. Partdia din etapa 6 a Ligii I se va desfăşura vineri, 20 august, de la ora 18:30, la Buzău.

Leave a Reply