Primul egal al sezonului

Academica Clinceni a înregistrat prima remiză în acest campionat. Partida cu Ripensia Timişoara s-a încheiat 1-1, în etapa 24 a Ligii a II-a. Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 57, prin Andrei Dumiter. Golul echipei noastre a fost marcat de Cristi Dumitru, în minutul 60. Până la primirea golului, Academica Clinceni a avut trei oportunităţi, în prima parte, prin care putea debloca tabela, dar Olariu şi Buziuc, în două rânduri, nu au putut să-l învingă pe Moldovan. În repriza secundă, Acelaşi Buziuc a şutat puternic din mijlocul careului, dar portarul advers s-a aflat pe traiectoria mingii şi a reţinut.

A venit şi prima remiză în acest campionat. Cum a fost meciul?

Ilie Poenaru: Mă aşteptam, mă aştept să avem şi meciuri de genul acesta. Dar parcă nu aş fi vrut să fie azi. Am întâlnit o echipă bună, foarte bine organizată, agresivă. Au ştiut ce vor. Noi ştiam ce fac ei. Am lucrat mult pentru a combate această densitate şi pressing agresiv. Din păcate jucătorii nu au răspuns aşa cum mă aşteptam. Păcat. Astăzi nu am fost noi. Nu i-am recunoscut. Am pierdut două puncte mari într-o partidă pe care ar fi trebuit să o câştigăm. Nu avem nicio scuză pentru treaba asta.

Am terminat partida cu 6 jucători sub 21 de ani…

Ilie Poenaru: Cu cinci sau şase jucători sub 21 de ani terminam partidele şi în prima parte a campionatului. Dar acum datele problemei s-au schimbat. Le-am spus că toate echipele îşi vor lua măsuri pentru că suntem acolo sus.

Se poate vorbi şi de o lipsă de experienţă în meciurile tari?

Ilie Poenaru: Sigur că da. Jucătorii pe care i-am adus nu sunt la un nivel ridicat sau la un nivel la care mă aşteptam. Vin după o perioadă mai lungă de lipsă de jocuri. Aş vrea ca ei să depăşească acest moment şi să revină cât mai repede la o formă bună şi să ajute echipa. Şi aici mă refer la Buziuc şi Pîrvulescu. Am avut şi momente bune. Chiar şi cu acest joc mai puţin reuşit ne-am creat câteva situaţii clare în care puteam marca. Aici mă refer la Buziuc, care ar fi trebuit să înscrie pentru 2-1. Din păcate, suferim din nou la finalizare. Se întâmplă şi aşa. Fac parte din joc. Acum trebuie să strângem rândurile şi să mergem la Timişoara să ne recuperăm punctele.

Leave a Reply