Paul Paţurcă: „Suntem o echipă frumoasă”

Paul Paţurcă a avut o primă parte de campionat dificilă. A fost accidentat o lungă perioadă. Acum este refăcut complet şi gata să pună umărul… sau mai mult piciorul, pentru îndeplinirea obiectivului. Paul este un mijlocaş central pentru care zona de confort se află pe terenul de fotbal. A călcat pentru prima dată pe un stadion imediat ce a învăţat să păşească. Astfel, nu putea avea alt idol, decât un magician al fotbalului: Ronaldinho.

Ceea ce făcea Ronaldinho pe gazon era unic. Driblingurile, viziunea şi spectacolul produs în teren m-au făcut să-l admir foarte mult.

Paul Paţurcă, mijlocaş Academica Clinceni

Cum este perioada asta de pregătire centralizată?

Se simte o oarecare oboseală. Dar e normal. Este o perioadă grea, însă suntem conştienţi că ne va ajuta pe durata campionatului. Cel mai important este că acum sunt bine. Am avut o accidentare urâtă în prima parte a campionatul, care m-a ţinut departe de teren o lungă perioadă de timp. Acum mi-am revenit complet şi îmi doresc să joc din ce în ce mai mult.

Cum ai caracteriza prima parte a campionatului?

Eu spun că a fost una foarte bună pentru Academica Clinceni. Am avut un joc foarte bun, plăcut. Am avut şi puţin ghinion în anumite meciuri. Dar, per total, a fost bine. Suntem o echipă frumoasă. După 21 de etape suntem pe locul 2.

Cel mai dificil adversar întâlnit până acum?

Universitatea Cluj a fost cel mai dificil adversar. Este o echipă puternică, matură, cu experienţă. Nu am reuşit să facem prea multe lucruri acolo. Dar eu cred că suntem o candidată serioasă pentru promovare, chiar dacă avem adversari puternici precum U Cluj, Petrolul sau Chindia Târgovişte.

Leave a Reply