fbpx

Începem 2021 cu un meci pe terenul campioanei

Academica Clinceni reia meciurile din Liga I cu o partidă împotriva campioanei României. Partida CFR Cluj – Academica Clinceni se joacă joi, 14 ianuarie, de la ora 20.
Eugeniu Cebotaru a prefațat meciul care se dispută chiar în ziua în care el sărbătorește Anul Nou pe rit vechi.

Începem returul împotriva lui CFR Cluj. Ai fi vrut un alt meci pentru startul de an?
– Am avut o pauză foarte scurtă în care trebuia să să ne încărcăm bateriile atât din punct de vedere fizic dar și psihologic. Pornim în 2021 de la zero. Am șters tot ce a fost anul precedent. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar este un meci normal de campionat. pe care oricum îl disputam mai târziu, dacă nu îl jucam acum.

Crezi că s-a schimbat CFR Cluj după venirea lui Edi Iordănescu?
– De fiecare dată când se schimbă antrenorul există un alt tonus în echipă. Toți vor să demonstreze ce pot. S-a schimbat și modul de joc. Sper ca noi să fim pregătiți din toate punctele de vedere pentru acest meci. Totul depinde de noi. Putem să studiem adversarul foarte bine, dar totul depinde de noi, cum tratăm partida pe teren. trebuie să facem un meci bun și să fim și moral pregătiți pentru acest joc.

A crescut presiunea pentru Academica Clinceni după turul de campionat bun?
– Eu cred că pentru fiecare a crescut. Pentru că, trebuie să recunoaștem, când ai niște rezultate bune ai încredere și speri la un loc mult mai bun în campionat. Dar nu trebuie să trăim cu trecutul. Este un nou început. Primul meci la CFR și trebuie să rămânem aceeași băieți modești. Fiecare trebuie să avem încredere în noi și să luptăm pentru ca la final să fim pe un loc de playoff.

În ziua meciului cu CFR Cluj vei sărbători Anul Nou pe rit vechi. Cum este să joci?
– Sunt obișnuit. Asta e viața de sportiv profesionist. Trebuie să facem multe sacrificii. De sărbători, suntem mereu departe de casă, de familie, nu e ceva noi pentru noi. Sper la un an nou mult mai bun. Îmi doresc ca toată lumea să fie sănătoasă. Cea mai mare dorință a mea pentru 2021 este să revină suporterii înapoi pe stadion, pentru că fiecare jucător își dorește. Lipsa lor din tribune rupe din farmecul jocului.

Leave a Reply