fbpx

Ilie Poenaru: „Meciul cu FC Argeş, un test benefic”

Academica Clinceni a disputat trei partide amicale în debutul acestui an, înregistrând un egal, 1-1, cu SC Popeşti Leordeni, o victorie, 1-0, cu CS Afumaţi, şi o înfrângere, 1-3, cu FC Argeş. Am discutat despre ultimul meci cu Ilie Poenaru, antrenor Academica Clinceni.

Ce concluzii s-ar putea desprinde după partida cu FC Argeş?

A fost un test bun pentru noi. Am trecut de pe sintetic pe suprafaţă naturală. Jucătorii s-au adaptat bine, chiar dacă terenul nu s-a prezentat în cele mai bune condiţii. Prima repriză am dominat autoritar. Puteam să deschidem scorul mai repede, dar, încă, nu avem luciditate în faţa porţii.

Cum a decurs meciul?

Din punct de vedere tehnico-tactic am făcut tot ce trebuie cam până în minutul 60. Răzvan Patriche a făcut 1-0. Puteam să aveam chiar 2-0, în urma unei lovituri libere executate de Bogdan Barbu. Mingea a lovit bara transversală şi a căzut în spatele portarului. A fost sau nu a fost în poartă mingea, cert este că arbitrii au decis că nu e gol. Am avut ritm, am avut posesie cu progresie. Tot ce am lucrat în această perioadă am pus în practică şi ne-a ieşit. Am dus mingea de foarte multe ori în faţa porţii, dar nu am concretizat şi pe tabelă pentru că am ratat extrem de mult.

Ce s-a întâmplat după din minutul 60?

Am făcut câteva schimbări şi au apărut desincronizări. În primul rând în apărare. Chiar dacă atitudine a existat din partea jucătorilor, am avut carenţe în ceea ce priveşte criteriul tehnico-tactic. Au fost greşeli pe care nu ni le permitem la nivelul la care ne dorim noi să fim. Astfel, dacă în prima parte am condus jocul şi puteam marca de mai multe ori, spre finalul jocului puteam să primim mai multe goluri. Dar una peste alta, a fost un test benefic.

Leave a Reply