fbpx

Goana după puncte la Iaşi

Academica Clinceni va juca în etapa 4 a Playoutului Ligii I la Iaşi, împotriva Politehnicii. La precedenta deplasare în Moldova, echipa noastră a pierdut cu 2-0, însă şi-a luar revanşa pe teren propriu, învingând cu 1-0. Antrenorul Ilie Poenaru este încrezător că Academica Clinceni se poate întoarce neînvinsă de la Iaşi.

  • Cum vezi meciul de la Iaşi?
  • Mergem la Iaşi încrezători. Mergem să ne luăm punctele pierdute la Voluntari. Suntem obligaţi să adunăm cât mai multe puncte pentru a ieşi din zona retrogradării. Venim după un 0-3 care nu este relevant, pentru că am făcut un joc bun la Voluntari. Aşa este fotbalul, dacă nu marchezi, o face adversarul. Am primit nişte goluri foarte uşor şi asta a făcut să nu venim cu punct sau puncte de la Voluntari. Sper să eliminăm greşelile, să nu mai apară aceste nesincronizări şi lipsa de comunicare. Trebuie să fim mult mai concentraţi.
  • Era altul rezultatul dacă golul nu era anulat?
  • Sigur că da. Este vorbă în fotbalul românesc – “trebuie să dăm gol, pentru că arbitrul nu are cum să ţi-o scoată din poartă”. Iată că s-a distrus şi acest mit. Arbitrul ne-a scos-o din poartă. Au încercat să-mi explice pe parcursul jocului atât arbitrul de rezervă, cât şi asistentul, dar eu nu sunt de acord pentru că am văzut imagini. După meci am revăzut faza şi nicio explicaţie nu stă în picioare. Nu este normal să dai un gol corect şi arbitrul să-l anuleze, mai ales că asistentul nu i-a transmis ceva sigur prin comunicaţie. Ştiu asta pentru că în spatele tuşierului erau jucătorii de rezervă şi au auzit toată discuţia. El nu a fost foarte sigur, nu a văzut foarte bine şi s-a luat o decizie eronată. Nu este prima dată când se întâmplă asta. Greşeli mari de arbitraj împotriva noastră. S-a întâmplat la meciul cu Viitorul, la meciul cu Voluntari. Nu este normal. Jucătorii sunt cei mai afectaţi. Este munca lor. Moralul lor are de suferit. Dacă acel gol nu era anulat, 100% reveneam în joc şi puteam scoate un rezultat foarte bun la Voluntari.

Partida Politehnica Iaşi – Academica Clinceni se va juca joi, de la ora 20, şi va fi în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi LookPlus

Leave a Reply