fbpx

Egal cu Dinamo. Fără înfrângere pe Clinceni Arena

Academica Clinceni rămâne neînvinsă pe Clinceni Arena. Chiar dacă au trecut pe aici Universitatea Craiova, FC Botoșani, Politehnica Iași și, duminică, Dinamo.
Academica a confirmat forma bună arătată pe teren propriu și în minutul 22 conducea 2-0. Primul gol a fost marcat de Eugeniu Cebotaru din penalty, după un fault în careu al lui Klimavicius asupra lui Buziuc. Pentru 2-0 a punctat George Merloi, aflat la primul gol în Liga I. Dinamo a redus din handicap 10 minute mai târziu, cu reușita lui Sorescu, și a egalat în minutele de prelungire ale primei reprize prin Perovic.

Cred că pentru suporteri a fost un meci frumos. Cu multe ocazii, patru goluri, dar pentru noi a rămas o pată. Am condus cu 2-0 și apoi ne-am văzut egalați. Ne-am pregătit foarte bine și aveam încredere că putem câștiga – Eugeniu Cebotaru, mijlocaș Academica Clinceni

A fost un meci frumos. Cu multe goluri. Dar, din păcate, putem spune că am pierdut două puncte. Am condus 2-0 și am fost egalați. Ne-am revenit. Am avut ocazii, dar nu am reușit să le concretizăm. Este primul meu gol, dar nu sunt foarte fericit. Mi-aș fi dorit să marchez și să câștigăm. Ne simțim bine aici, pe stadionul nostru. Suntem greu de învins. Sperăm să o ținem tot așa – George Merloi, mijlocaș Academica Clinceni

Pentru Academica urmează o deplasare la Ploiești pentru partida cu Chindia. Meciul din etapa 18 este programată chiar de Ziua Națională a României, de la ora 16.

Leave a Reply