fbpx

Academica Clinceni intră în competițiile de FIFA20

Reluarea fotbalului pe stadion se tot amână. Astfel, la inițiativa FRF și LPF, Academica Clinceni a acceptat provocarea de a se alătura celor două proiecte de gaming.
În cele două competiții, Academica Clinceni va fi reprezentată de către Robert Ion, mijlocaș al echipei noastre, dar și de Andrei Andreescu, gamer al clubului.
Pentru că ne lipsește atât de mult competiția, meciurile pe consolă vor debuta foarte repede, începând chiar de săptămâna viitoare. În scurt timp vom anunța și programul meciurilor, dar și regulamentul.
Prima competiție va fi cea organizată de către Liga Profesionistă de Fotbal și va fi rezervată gamerilor. Aceștia vor evolua cu echipele pe care le reprezintă. Se vor juca 13 etape în decursul a trei săptămâni.
Fotbaliștii vor intra în scenă sau, mai bine spus, vor prelua controllerele, începând cu data de 27 aprilie. Atunci este programat primul tur al eCupei României, organizată de FRF. La această competiție virtuală vor juca împreună Andrei Andreescu și Robert Ion. Finala este programată pe 6 mai.
Pe 7 mai, va debuta competiția organizată de LPF, rezervată fotbaliștilor. Turneul se va disputa pe durata a 4 zile, cu finala programată pe 10 mai.
Toate meciurile vor putea fi urmărite pe platformele de socializare, dar și la tv.

Leave a Reply